Deschide ochii tu creștine,
În timpul care a venit,
Căci este vremea cea din urmă,
E vremea care s-a vestit.

E cea în care azi sfârșitul,
E-atât de-aproape el acum,
E vremea-n care se arată,
Lumina la capăt drum.

Deschide-ți inima îndată,
Nu zăbovi, nu aștepta,
Ca harul cere-ncă mai curge,
Să umple el inima ta.

S-o umple cu puterea sfântă,
Care coboară prin cuvânt,
Să poți să lupți când lupta-i mare,
Creștinule jos pe pământ.

Ridică-te din clipa-n care,
Ai coborât tu șovăind,
Deschide-ți aripile tale,
Spre ceruri ca să-ți ei avânt.

Nu te opri-n popas de-odihnă,
Odihn-aici nu vei găsi,
Întruna pasul să-ți alerge,
Spre-Acel ce ți-o va dărui.

Ridică-ți mâinile când vântul,
Ți le coboară fluierând,
Și nu lăsa ca fluieratul,
Să îți doboare al tău gând.

Din praful ce-i lăsat în viață,
Ridică-ți tu privirea-n sus,
Căci timpu-i scurt, si revederea,
Îndat 'apare... cu Isus.

E vremea-n care parcă timpul,
El câteodată e oprit,
Dar este clipa-n care Domnul,
Admiră pomul ce-i rodit.

Căci doar atunci când se oprește,
El vede rodul așteptat,
Răbdarea, dragostea, credința,
Creștinului de El salvat.

Nu te opri în astă vreme,
Căci este-o vreme de cernut,
Să nu te clatini, ca de Domnul,
De El sa fii recunoscut.

Mai rabd-un timp, mai rabd-o vreme,
Căci în curând se va sfârși,
Aceste clipe ce arată,
Că vremea grea va asfinți.

Păstrează-ți vie tu nădejdea,
Credința-n dar ce ai primit,
Pe drumul crucii să se vadă,
De cine tu ai fost zidit.

Rămâi pe stânca unde Domnul,
Cu-atâta grijă El te-a pus,
Să nu te temi, căci temelia,
Zidit-a fost ea de Isus.