De n-ai fi fost Tu pâinea care s-a frânt, Isus,
De Paşte-n seara Cinei, în camera de sus,
Ce azi la toţi se-mparte spre sfântă pomenire,
Ce-ar sătura flămânzii după neprihănire?

De n-ai fi plâns, Isuse, în Gheţimani cu-amar
Veninul firii moarte să nu-L bei din pahar,
De n-ai fi fost Tu Mielul sacrificat pe-altar,
Ce-ar fi putut să mute al Legii vechi hotar?

De n-ai fi fost, Isuse, ascultător, smerit,
De n-ai fi stat pe cruce, de nu m-ai fi iubit,
De n-ai fi scris cu sânge “iertare”-n dreptul meu
M-ar fi-nghiţit abisul sub vechiul curcubeu!

De n-ai fi fost, Isuse, Păstorul meu cel bun,
Să mă opresti din goana şi gândul meu nebun,
Ce-ar fi schimbat destinul înstrăinatei vieţi
Şi-a Legii osândire sub asprele-i peceţi?

De n-ai fi vrut, Isuse, spre mine să Te-apleci,
Pierdut, fără nădejde aş fi rămas pe veci!
Dar m-ai chemat pe nume, mi-ai spus că m-ai ales …
Ce mare Ţi-este harul şi cât de ne-nţeles!