Creștine care porți astăzi un nume,
Un nume mare-un nume-atât de sfânt,
Tu pentru Domnul... spune-n astă viață,
Ce ai făcut tu oare pe pământ?

Ți-a dat atâtea bucurii pe cale,
Din strâmtorări te-a scos Domnul mereu,
Dar inima creștine... ea în vale,
A cui a fost când drumul era greu.

A fost ascultătoare-ntotdeauna? ,
Supusă-n umilință la altar? ,
Sau ea a fost o inimă creștine,
Ca cea care o are un fugar.

Tu vino astăzi cu recunoștință,
Și spune-i neputința lui Isus,
Coboară-te în tine-ngenunchează,
Și spunei Lui ce simți, ce ai de spus.

De ce te-ascunzi, de ce tu lași mândria,
Stăpână ea să-ți fie-n viața ta,
De ce privești la cei ce te-nconjoară,
Și nu arăți că-n viață-i slava Sa.

De ce creștine astăzi tu pe cale,
Îngropi mereu ce ție El ți-a dat,
De ce tu lași rușinea să îngroape,
Acel talant ce este minunat.

La poala crucii plin tu de păcate,
Când ai venit iertare să primești,
Isus nicicând nu te-a dat la o parte,
Nu te-a-ngropat, El te-a primit cum ești.

Dar tu... pe drum măreața Lui lucrare,
Minunea ce-a făcut-o-n viața ta,
N-o trâmbițezi de frica de ocară,
Și fugi de gura lumii ce e rea.

Te-ai lepădat ca Petru ce odată,
El de Isus ușor s-a lepădat,
Tu cercetează-ți viața înc-odată,
Ca să nu fii acel pom ce-i tăiat.