Adeseori când vine încercarea,
Cu ochi mirați cu toți ne întrebăm,
În ea atunci se naște întrebarea,
De ce Isuse? , ... dar nu cercetăm.

Nu cercetăm noi viața petrecută,
Cu pași vioi pe drumuri fără rost,
Dar când se-apropie de noi furtuna,
Atunci cu toții vrem un adăpost.

Adeseori când vine încercarea,
Ne întristăm în timpul încercat,
Dar nu privim în viață la slujirea,
Ce am avut-o pentru Împărat.

Nu cercetăm a noastră dăruire,
Nu ne-ntrebăm de-a fost ea pe deplin,
Privim spre marea care-i tulburată,
Și la acele valuri care vin.

Adeseori când vine încercarea,
În deznădejde noi ne scufundăm,
Închidem ușa inimii îndată,
De cele sfinte toți ne-ndepărtăm.

De luptele pe cale ne ascundem,
Spunând că ele nu sunt pentru noi,
Ca niște lași îl părăsim pe Domnul,
În loc să-naintăm, dăm înapoi.

Am fost toți înzestrați cu daruri sfinte,
L-am implorat atunci când le-am cerut,
Dar am uitat de marea-i bunătate,
Și de promisiuni ce i-am făcut.

De ne-am deschide ochii doar o clipă,
La viața noastră care o trăim,
N-am întreba de ce vine-ncercarea,
Am hotărâ ca să ne pocăim.