O... suflete iubit de Domnul,
Pe cale care-ai obosit,
Căzând în vremea-ncețoșată,
Adusă de al vremii vânt.

Tu cel ce azi te-ascunzi în urma,
Durerii care te-a răpus,
Să nu uiți că mereu din ceruri,
Văzut ai fost tu de Isus.

De după palme-ți vede fața,
De după zâmbet plânsul tău,
Suspinul greu mereu l-aude,
Căci suflete... e Dumnezeu.

E Cel ce este pretutindeni,
De El este totul văzut,
Și greul celor ce-L urmează,
Numai de El este știut.

Zădarnic îți ascunzi povara,
Ce te apăs-atât de greu,
Tu suflete n-o mai ascunde,
Văzută e de Dumnezeu.

Nicicând nu vei putea răzbate,
Să-naintezi nu vei putea,
Căci tu mereu ascunzi povara,
Și o povară este grea.

Acel ce poate să o ducă,
A omenirii El a dus,
El vrea s-o lași la poala crucii,
Ca să ți-o ia... sfântul Isus.

El poate să-ți aducă pace,
Și tot ce-n viață ți-ai dorit,
Căci sufletul și-a ta ființă,
O... suflete, este iubit.