Privesc cu ochii minții spre ziua ce-o să vie
Și parcă-o văd lipsită de orice bucurie...
În jurul meu tristețea a devenit o stare
Și teama e regină iar lumea în schimbare...
Iubirea e uitată și plânge prin unghere
Fiind înlocuită de faimă și putere
Bunicii triști și singuri trăiesc de azi pe mâine
Cu amintiri, cu apă și poate-un colț de pâine...
Privesc cu ochii minții spre-un mâine neștiut
Dar gândul mă-nfioară și visul m-a durut
Căci nu zăresc acolo nici cântec nici lumină
Ci doar o mare gloată de oameni ce suspină...
Durerea frânge inimi și pune stăpânire
Pe tot ce-a fost mai sfânt... pe cântec și iubire
Și parcă primăvara cu spaimă se ascunde
De iarna ce în viață, șireată, ne pătrunde...
Și totuși când în rugă m-aplec în ceas de taină
Când noaptea mă îmbracă cu pace, ca o haină
O voce îmi șoptește: N-ai teamă! ... Te iubește!
Isus deja e-acolo și ziua o sfințește!

Vulcan-29-03-2021
Mary