29.03. 2021. — Noaptea

O lume mică stă în fața măreției Tale
Îți întinzi brațul, și-o-nvălui în culoare,
Ești creator și-n toate pui tainic splendoare,
O, Tată, și azi afirm din nou:
Ce mic sunt eu, iar tu atât de mare...

Lumina, în fața Ta, de întuneric se desparte,
Rămân tot diferite și-n veci tot separate,
Apare noaptea și apoi ziua se ivește-n zare,
O, Tată, și azi afirm din nou:
Ce mic sunt eu, iar Tu atât de mare... .

Apar pe fața lumii, pământuri și ape adânci,
Apar și văi, nisipuri, pârâuri, dar și stânci,
Pe cer aduci lumina lunii și străluciri de soare,
O, Tată, și azi afirm din nou:
Ce mic sunt eu, iar tu atât de mare...

Încet, se-aud sunete noi și-n ape e mișcare,
Privesc albastrul infinit: mișună-n el noi, noi viețuitoare
Privesc la cer, și atâtea păsări zburând, zăresc în depărtare
O, Tată, și azi afirm din nou:
Ce mic sunt eu, iar tu atât de mare...

Iar pe pământ, la glasul Tău, apar și pe uscat noi grăitoare,
Cu spini, copite, colți și cozi, și multe târâtoare
Iar la final creata-ai și omul după a Ta asemănare,
O, Tată, și azi afirm din nou:
Ce mic sunt eu, iar tu atât de mare...

Când Ți-ai sfârșit lucrarea și toată a ei oștire
Și ai văzut că totul are un rost — tot ce-ai creat e bine,
Ai dat odihna și ai binecuvântat a ta sfânta lucrare,
O, Tată, și azi afirm din nou:
Ce mic sunt eu, iar Tu atât de mare...

* Amin *