Luptă între Duh și eu
Autor: Bandi Sebastian Alexandru  |  Album: Nu te teme, ci crede  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Sebastian76 in 01/04/2021
Luptă între Duh și eu 

În timpul scurt ce ne-a rămas
În trecerea spre veșnicie
Să luptăm, mai e un pas
Și Cel ce Vine, o să Vie

Mai e puțin de alergat
Mai e o clipă, doar un strop
Când vom striga: "am câștigat"
Vom fi aleși pe primul loc

Să ne luptăm pentru cei dragi
Cu noi în veci de veci să fie
Să-i smulgem din acest rău veac
Să fim cu toți o mărturie

Și sufletul cu greu suspină
E plin și greu de-amărăciune
Din piept, inima-mi vrea lumină
E-o nouă zi, cu rugăciune

Căci nu-i nimic, mai  bun pe lume
Decât ca la final să ai
Pe cei din neamul tău cu tine
În cerul sus, în Sfântul rai

Că-n inimă, am grea durere
Și sufletul mi-e amărât
Nu mai găsesc deloc plăcere
E totul gol și e urât

Nu mai găsesc deloc plăcere
Parcă, chiar toate s-au schimbat
În lumea aceasta totul piere
Mă uit cum totul e-n păcat

Nu mai e loc de Dumnezeu
Totu-i o goană neântreruptă
O luptă între Duh și eu
Și-o cale falsă și abruptă

Sunt răvășit de ce se-ntâmplă
De răul ce-i acum în lume
De vânzători, de pizmă amară
Lipsiți total de lucruri bune

Nu vreau ca toți cei dragi de neam
Să fie judecați în lume
Îi vreau în cerul minunat
Să căpătăm, un sfânt renume

Suntem cu toți chemați acasă
Avem și calea, spre vecie
Suntem mireasa cea aleasă
De Mire, pentru veșnicie

Și pentru tot ce-am pătimit
Primi-vom Sfântă răsplătire
De la Cel ce-a fost Zdrobit
Pe cruce, pentru omenire.
Amin bandisebastiantapas@gmail. com




















Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 587
  • Export PDF: 6
Opțiuni