Eu îmi spun a mea durere, Celuia ce mă ascultă,
Pentru mine El își face-ntotdeauna vreme multă,
Când îl strig îndată vine, se așează lângă mine,
Îmi ascultă frământarea, ce i-o spun printre suspine.

Tot ce astăzi mă apasă, eu îi spun lui Dumnezeu,
El e Cel ce îmi cunoaște, greul ce îl duc mereu,
Inima ce mi-e rănită, o-nțelege numai El,
Împăratul vieții mele, Mirele Emanuel.

El nici noaptea nu mă lasă, când mi-e sufletu-obosit,
Doar privesc tăcut spre ceruri, și-al meu Dumnezeu iubit,
Se coboară lângă mine, să îmi dea un ajutor,
Inima să îmi atingă, care arde ea de dor.

Și-atunci când lovit întruna, sunt de cei din jurul meu,
Mângâiere și-alinare-mi este numai Dumnezeu,
El mă strigă cu blândețe, ca să simt a lui iubire,
Când acele guri deschise, mă împing spre nimicire.

Stau cu El mereu de vorbă, și în rugăciuni și-n gând,
El mi-e Tată, mi-e și Mamă, mi-e Prieten pe pământ,
E Acel ce niciodată, singur El nu m-a lăsat,
M-a ținut la piept când viața, suferința mi-arătat.

El ținându-mă de mână, m-a trecut de valul mare,
Împreun-am dus și lupta, ce a fost atât de mare,
În cuptoare lângă mine, El a fost, și-a Lui putere,
A-mbrăcat a mea ființă, cu răbdare-n vremuri grele.

Niciodată eu în viață, singur nu voi rămânea,
Lângă mine-L simt întruna, pe Isus... iubirea mea,
Ce mereu mă înconjoară, oriunde eu aș păși,
Pe-acest drum spre-Mpărăție, eu cu El voi birui.