Mi-ai deschis Tu Doamne ochii, ca să văd lumina Ta
Autor: Diana14  |  Album: Album 1  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 07/04/2021
Mi-ai deschis Tu ochii Doamne, ca să văd lumina Ta,
Arip-ai întins-o Tată, să m-adăpostesc sub ea,
Ai oprit o clipă timpul, ca Tu mie să-mi vorbești,
Să-mi spui Doamne cât de tare, Tu pe mine mă iubești.

Ți-ai întins mâna spre mine, să mă porți pe ea pe cale,
Ca să nu cunosc durerea, ci un timp de îndurare,
M-ai dus într-o lume-n care, pentru mine lupți mereu,
Ca să văd ce grea e lupta, preamărite Dumnezeu.

Mi-ai dat dragostea cerească, când eu singur m-am simțit,
Doar Tu-n clipele prea grele, Doamne nu m-ai părăsit,
Mi-ai șters lacrimile care, vremurile mi-au adus,
Bucurie-n încercare, mi-ai dat Tu mereu de sus.

Mi-ai pus zâmbetul pe față, când eram trist și-abătut,
Și din praful de cenușă, ai făcut un vas de lut,
M-ai trecut și prin cuptoare, dar tot Tu Acel-ai fost,
Ce ai stat cu mine-n ele, și din ele Tu m-ai scos.

Mi-ai fost Prieten mi-ai fost Frate, când cei dragi m-au parasit,
Tu mi-ai fost căldură-n locul, de-ntuneric greu umbrit,
Tu mi-ai fost și alinare, în ascunsele dureri,
Mi-ai fost vindecare-n timpul, otrăvitelor păreri.

Ooo... de n-ai fi fost Tu Doamne, eu demult m-aș fi pierdut,
M-ar fi înghițit pământul, aș fi fost azi un trecut,
Dar iubirea Ta de mine, ea mă duce la izvoare,
Ca să beau din apa vieții, să rămân doar în picioare.

De m-ai fi lăsat Isuse, singur pe acest pământ,
Viața mea ar fi azi praful, ce-i purtat prin gol de vânt,
Aș fi vis pierdut în noapte, fără grai... fără putere,
Aș zăcea pe-adâncul mării, orb și mut de grea durere.

Aș fi astăzi eu sub ceruri, pasăre fără de zbor,
Aș fi sec și gol în viață, fără dragoste și dor,
Aș fi Doamne doar o umbră, rătăcită pe pământ,
Ce-i legată pe vecie, de al veacului stăpân.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 352
  • Export PDF: 16
Opțiuni