Ooo... tu viață rătăcită,
Ce mă duci pe căi străine,
Pe acele drumuri care,
De încurcături sunt pline,
Prin acele văi ce-s goale,
Prin acele văi ce-s seci,
Ai uitat cine-i căldura,
În a tale vremuri reci?

Oare ai uitat tu viață,
Cine ție ti-e Stăpân? ,
Este Cel ce-l port în tine,
Eu în inimă si-n gând,
Oriunde tu mă vei duce,
El mereu va fi cu mine,
Căci l-am pus la cârma bărcii,
Te conduce și pe tine.

Când mă duci in rătăcire,
El e Cel care îndată,
Mă ridică la lumină,
Pe o cale luminată,
De-ale Sale raze care-n,
Vremi ce-s reci mă încălzesc,
Ele sunt acele viață,
Care mă călăuzesc.

Când te-oprești tu obosită,
Pe cărare de durere,
Cel ce-l port mereu cu mine,
El mă umple de putere,
Când pe mine El mă umple,
Ție viață-ți dă avânt,
Ca să zbori fără-ncetare,
Pe-acest drum de pe pământ.

Când oprită ești pe cale,
Ziduri groase când te-opresc,
Încrezându-mă în Domnul,
Zidurile ocolesc,
De sunt ele prea înalte,
Eu privirea îmi ridic,
Peste ele El mă trece,
Când în rugăciuni îl strig.

Ooo... tu viață fii tu astăzi,
Fără frică, fără teamă,
Să urmezi doar glasul care
El te strigă, ce te cheamă,
Și atunci când tulburată,
Ești de tot ce întâlnești,
Nu uita că izbăvirea,
Doar de sus o s-o primești.