Te aștept Isus să vii!
Multe îmi doresc Părinte
Multe vreau să împlinesc
Calea înspre cele sfinte
Mă strădui, să o găsesc
Mă lupt tot să împlinesc
Să-Ți arăt iubirea mea
Și cu drag mă străduiesc
Să vestesc sosirea Ta
Adun totul pentru Tine
Și pentru salvarea mea
Vreau să ajung la Cer cu bine
Să văd măreția Ta
Și mai vreau Isus iubit
Ca să fiu folositor
Să fiu blând, să fiu smerit,
Să fiu bun, ocrotitor
Nepăsarea să nu-mi fie
Reazem sau drum de urmat
Pentru a Ta Împărăție
Tu mă vrei aur curat
Temerar și luptător
Să fiu în ogorul Tău,
Om drept și cutezător
Și să Te slăvesc mereu
Plin de zel ca să pornesc
Fără lene, fără teamă,
Deloc să nu mă opresc
Doar la Tine să iau seamă
Numai Tu în mintea mea
Să fii și să mă conduci,
Ca să pot calea urma
Mântuire să-mi aduci
Un exemplu minunat
Pentru alții îmi doresc
Dă-mi putere Tată drag
Calea spre Cer să-mi croiesc
Lângă Tine de voi fii
Am să plâng de fericire
Te aștept Isus să vii
Îți dau slavă și mărire!
Amin
Câmpia Turzii, 8 aprilie 2021