Acum este momentul
Să stai-naintea Sa.
Cât încă-aprins e becul,
Seară-i, nu noapte grea.

Cât floarea-i înflorită,
Frumoasă la fereastră,
Apropie-te-I cântă
Ce simți, sufletu-ți varsă!

Adu-I o mulțumire
Purtată-n piept cu dor,
De simți că ocrotire
Ești și de ajutor,

Pentru cei dragi din casă;
Încă poți curăța
Chiar dacă nu le pasă,
Cât poți tu rezista.

Nimic nu pare greu,
Nici nu poți compara,
Gândind la Domnul meu
Cât a putut căra.

Cărat-a-a mea povară,
Dus-a păcatul meu,
Spălat-a rana-amară,
Făcându-mă om nou.

Acum simt că e vremea
Să stau-naintea Lui.
Să nu mă-ntind, că lenea
Mă poartă iar hai-hui.

Și iar nu am putere,
Și iar zic că sunt slab,
De nu vin și-n durere
Să-Ți mulțumesc degrab`

Slujind celor din casă,
Văzându-mă că tac,
Că toate pun pe masă
Și tot ce pot eu, fac,

Cât pot, cu bucurie:
Spăl, șterg, mătur, gătesc,
E ca și cum le-aș scrie:
"Ce mult eu vă iubesc"!

În inima mea mare,
Primindu-vă pe toți,
Străini din depărtare,
Gineri, nurori, nepoți...

Copiii mi-au crescut
Și-mi sunt ca o răsplată.
Mult ajutor îmi dau,
Sunt binecuvântată!

Nu sunt mai bun ca alții,
Nu că-aș fi meritat,
Privind prin generații,
E har nemeritat.

Cum să nu-I mulțumesc,
Chiar dacă-s încercat?
Slujindu-i,"Te iubesc"!
Îi scriu Lui ne-ncetat.