Inimile ce-s străpunse, de săgețile-arzătoare,
Plâng Isuse... despartirea, de cei dragi când ea apare.

Se îneacă-n râu de lacrimi, când cei dragi îi părăsesc,
În suspine-a lor ființe, se scufundă, și-obosesc.

Multe inimi rămân triste, și sleite de putere,
Căci o despărțire lasă, răni adânci, multă durere.

Lasă-n urmă doar suspine, ochi doar triști... înlăcrimați,
Căci cei dragi, ei niciodată, nu vor fi nicicând uitați.

Oooo... Tu Creatorul lumii, care toate poți să faci,
În acele clipe grele, te rugăm ca să nu taci.

Celor ce-s zdrobiți Isuse, să le-aduci o mângâiere,
Spune-le ca ei să știe, că-i doar până la-nviere.

Pân-atunci e despărțirea, care-apare-n viața lor,
Care-aprinde-n ei Isuse, para focului de dor.

Dă-le mai multă credință, inimile lor să creadă,
Că-ntr-o zi, pe cei ce pleacă, sus în cer ei o să-i vadă.

Unge rănile acelor, care în ascuns ei plâng,
Ziua cea a revederii, să le fie-n a lor gand.

Mamelor ce-și pierd copiii, și orfanilor să fii,
Sprijin, ajutor în toate, până când Tu ai să vii.

Când și-ascund fețele-n palme, mângâie-i cu mâna Ta,
Și în gemetele-ascunse, niciodată nu-i lăsa.

Celora ce plâng în noapte, Tu adu-le alinare,
Rănilor adânci din inimi, dă-le Doamne vindecare.

Doar la Tine e puterea, care-i poate întări,
Din durerea despărțirii, mila Ta-i va izbăvi.

Doar la Tine-i alinarea, inimilor când apare,
Despărțirea, care lasă, o durere-atât de mare.

Mâna Ta coboar-o-n grabă peste cei îndurerați,
Din adânca lor durere, ei să fie înălțați.

Către liniștea cerească, către pacea cea divină,
Inima de ele Doamne, să le fie mereu plină.

Când le v-apărea în față, vre-o nevoie... clipe grele,
Să-i îmbraci cu-a Ta iubire, să le dai a Ta putere.

Să nu simtă niciodată, lipsa celor dragi ai lor,
Să rămâi cu ei Isuse, prin al Duhului fior.