Nu vei fi lăsat vre-o dată, tu creștine pe cărare,
Nu te va lăsa de mână, nici când trece ea prin vale,
Nici pe mare Creatorul, El nu îți va părăsi,
Barca... de îl lași la cârmă, spre mal o va cârmui.

Nicicând tu nu vei cunoaște, greul ce în lupte-apare,
Căci în ele Domnul luptă, pentru tine-n clipe-amare,
Și vegherea Lui întruna, este peste viața ta,
Dragostea Lui părintească, mereu ți-o va arăta.

Nu-ți va părăsi ființa, niciodată pe pământ,
De-o hrănești mereu creștine, cu puterea din cuvânt,
Prin ea îți va da credință, și nădejde îți va da,
Că-ntr-o zi de sărbătoare, pe El îi vei revedea.

Nu vei fi lăsat vre-o dată, din al Său braț minunat,
Căci pe el mereu creștine, pe-acest drum ai fost purtat,
Când se ridicau și valuri, El de ele te trecea,
Doar cu El a ta ființă, în picioare rămânea.

Să nu-ți fie nicicând teamă, căci în vremi întunecate,
Domnul care-i plin de milă, va da norii la o parte,
Chear de-s lungi acele vremuri, ele tot se vor sfârși,
Tu rămâi plin de nadejde, norii îi va despărți.

Nu te clătina când vântul, bate-ntruna cu putere,
Când ți-aduce clătinare, și în inimă durere,
În bătaia cu furie, singur nicicând nu vei fi,
Al Său har ce se mai lasă, el mereu te va-ntări.

Tot ce-ți cere-i... ascultare... de cuvânt, de glasul Său,
Când se-aude după zare, căci vorbește Dumnezeu,
Să rămâi supus întruna, așteptând a Sa-ndurare,
Fii mereu plin de credință, de nadejde și răbdare.