Aș vrea să mă mai nasc odată, cu dorul care azi îl am,
Căci nu mai vreau să fiu în viață, așa cum eu cândva eram.

Și primii pași făcuți de mine, să îi pășesc mi-aș fi dorit,
Pe uma sfântă ce-i lăsată, de Cel ce-i viu când a venit.

Aș vrea eu să fi fost în viață, un rob aceluiași Stăpân,
Spre care îmi îndrept eu astăzi, și inima și al meu gând.

Din primele zile de viață, mi-ar fi plăcut să fi urmat,
Cuvântul, ca să nu fiu robul, pământului plin de păcat.

Să nu fi rătăcit pe drumuri, ooo... Doamne cât mi-ar fi plăcut,
Să fiu pe drumul către Tine, în viață de la început.

Să nu fi fost într-o orbire, în fața celor pământești, ci să iubesc ca Tine Doamne, doar lucrurile ce-s cerești.

Ooo... cât aș vrea să n-am în urmă, un timp atât de lung... pierdut,
În care nu vedeam lumina, în care nu te-am cunoscut.

În care grabnic-alergare, a fost Isus atât de grea,
Fără vre-un țel, fără oprire, fără vre-un rost în viața mea.

Căci eu de când pe Tine Doamne, te-am cunoscut, te-am întâlnit,
Ce n-am găsit în alergare, la Tine toate am găsit.

Ce nu am cunoscut odată, la Tine toate-am cunoscut,
Acea iubire căutată, ce mi-am dorit-o-atât de mult.

Căldură azi ce mă cuprinde, când simt Isus prezența Ta,
Mi-ar fi plăcut s-o am întruna, de la-nceput în viața mea.

Nicicând pe Tine Doamne sfinte, vre-o dată să te pierd nu vreau,
Ca să mă-ntorc în timpul care, acele sfinte nu erau.

Nici pacea, nici lumina sfântă, nici clipa plină de iubire,
În care niciodată Doamne, nu este strop de fericire.

De Tine să mă țin întruna, atât în viață îmi doresc,
Căci numai lângă Tine Doamne, simt că trăiesc... simt că iubesc.