În drumul meu spre Patria Cerească
Autor: Andreia Ungureanu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Adag_9 in 09/04/2021
În drumul meu spre Patria Cerească,
Cuprins fiind de negură și ceață
M-am întâlnit cu Marele Stăpân
Pe-al cărui piept, eu am căzut plângând!

În alergarea mea spre Patria promisă,
Zdrobit fiind de-a mele încercări,
A fost o zi deosebită, aleasă
Văzându-L pe Acela ce S-a arătat și-n flăcări!

O, cât de mare fost-a bucuria,
Că n-aș fi vrut să mă despart de El,
Dar El mi-a spus: "Nu ți-ai sfârșit lucrarea
Întoarce-te, mai trebuie să lucrezi până ajungi în cer!

Tu trebuie să fii o vie mărturie,
Te pun să fii lumină printre neamuri,
Să răspândești mireasma veșniciei
Ce-a străbătut atâtea veacuri!"

Și m-am întors cu-atâta bucurie,
Știind că El mă va călăuzi mereu.
O, Doamne, cât de frumos este cu Tine,
Cu Tine, Dumnezeul meu!

Când m-ai cuprins cu ale Tale brațe,
Cu ochii în lacrimi, eu Ți-am spus
A mea povară și suspinul
Și al meu dor ce-l port în piept, Isus!

Dar Tu privit-ai cu-ndurare către mine
M-ai întărit, duios m-ai mângâiat,
O, câtă pace, câtă bucurie
În sufletul meu gol ai revărsat!

De-atunci, luat-am hotărârea
Să merg încrezător spre cer,
Se merită să lupți, căci mântuirea
O vei primi din mâna lui Dumnezeu!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 612
Opțiuni