Binecuvintează-ntruna, pe Acel ce te-a creat,
Suflete, pe Cel ce ție, viață-n dar cândva ți-a dat,
Nu te-a dat nicicând uitării, și nici nu te-a părăsit,
Ești mereu, vei fi întruna, suflete de El iubit.

Binecuvintează clipa, lângă tine când coboară,
Mâna care ziduri groase, ce-s în jurul tău doboară,
Laudă în rugă-ntruna, numele... prezența Sa,
Vei vedea acea minune-n care El va apărea.

Binecuvintează ziua, soarele când iar răsare,
După noaptea-ndelungată, când spuneai... "sfârșit nu are",
Căci un răsărit de ziuă, este dragoste cerească,
Nu-i adus el niciodată, de-o putere omenească.

Binecuvintează calea, care Domnul ți-a deschis,
Căci e cea care sfârșește, sus în cer, în Paradis,
Chiar de-i grea, pe ea întruna, doar să binecuvintezi,
Deznădejdea când apare, tu cuvântul scris să-l crezi.

Zi și noapte a ta gură, dar și gândul ne-ncetat,
Să îl binecuvinteze, pe Cel viu, pe Împărat,
Pe Isus Mântuitorul, ce coboară-n vremuri grele,
Ziua-n razele de soare, noapte-apare printre stele.

Binecuvintează ploaia, vântul și cuptoru-aprins,
Binecuvântând întruna, nu vei fi vre-o dată-nvins,
Înapoi primi-vei pace, căci ai fost ființ-aleasă,
Celuia din veșnicie, tu să fii a Lui mireasă.

Binecuvântări alese, dintr-o inimă curată,
Să înalți în orice vreme, către preamăritul Tată,
Imn de biruinț-așteaptă, să audă-n casa ta,
Să se laude cu tine-n orice vreme El ar vrea.

Ooo... de-ai ști cât El așteaptă, să audă de la tine,
Mulțumiri în clipe grele, spuse chiar printre suspine,
Tu înalță-le întruna, către Cel ce te-a salvat,
Și vei fi pe-această cale, de El binecuvantat.