Ooo... tu floare înflorită,
Pentru cine înflorești? ,
Cui al tău parfum tu astăzi,
Floare-n taină-i dăruiești? ,
A cui oare tu grădină,
Astăzi înfrumusețezi,
Cu a ta culoare vie,
Cu-ale tale frunze verzi.

Dar în zorii dimineții,
Când apar raze de soare,
Când desface-a ta petală,
Pentru cine... spune floare,
Radiezi o frumusețe,
Ce-ai primit-o tu în dar,
De la soare, de la lună,
De la ploaia ce-i un har.

Cine te-a sădit pe tine,
În pământul roditor,
Și nu în orice grădină,
Ci-n a Domnului ogor,
Ca tulpina ta fragilă,
Ea nicicând să nu se-ndoaie,
Nici în cea mai grea furtună,
Nici sub stropii grei de ploaie.

Chear de ești în dos de stâncă,
Floare tu de El sădită,
Nicicând nu vei fi uitată,
Tu mereu vei fi hrănită,
Dacă îți deschizi tu floarea,
Înspre cer... și-aștepți mereu,
Nu vei fi tu ofilită-n,
Nici un timp noros sau greu.

De-nflorești azi pentru cerul,
Ce așteaptă să-nflorești,
Pentru el, nu pentru cele,
Care sunt doar pământești,
Vei fi floarea cea păzită,
De-o oștire îngerească,
Ce nu va lăsa vre-o dată,
Floarea să ți se-ofilească.

De-auzi tunete în vale,
Ție să nu-ți fie frică,
De nu ești o floare mare,
Și ești doar o floare mică,
Nu uita că tu ești rodul,
Ce-i demult el așteptat,
Să fii floarea înflorită,
Veșnic doar pentru-Mpărat.