Plângi tu inimă rănită,
Căci acele lacrimi sunt,
Mângâierea cea divină,
Ce vine din cerul sfânt,
Îți va alina durerea,
Ce o simți tu azi mereu,
Tu să știi că alinarea,
Ce-i divină-i Dumnezeu.

Lacrima ce-ți curge astăzi,
Este untdelemnul sfânt,
Ce-ți va unge a ta rană,
Și din inimă... din gând,
Las-o astăzi ca să curgă,
N-o opri căci va durea,
Mult mai tare a ta rană,
De nu mă vei asculta.

Și în zi chear dacă vine,
Din durerea ta ascunsă,
Las-o pe obraz să curgă,
Inimă... să fie-nvinsă,
Rana ce-i sfâșietoare,
Care pacea ți-a luat,
Când te zbați fără-ncetare,
Într-un timp înlăcrimat.

Ooo... tu inimă rănită,
Care-n noapte plângi mereu,
Nu uita că alinarea,
Este numai Dumnezeu,
Vindecarea e doar Domnul,
Doar El știe rana ta,
Și doar prin a tale lacrimi,
Rana îți va vindeca.

Cei ce te-au rănit pe tine,
Inimă să îi iubești,
Și iubirea-i vindecare,
De-i din slăvile cerești,
Să îi ierți pe-aceia care,
Inimă te-au sfâșiat,
Și iertarea-i vindecarea,
Rănilor ce le-au lăsat.

Nu-ți ascunde tu durerea,
Strigă... plângi... privește-n sus,
Izbavire... vindecare...
Este doar Domnul Isus,
El va coborâ îndată,
Căci durerea ta o știe,
Îți va vindeca și rana,
Ca să fii din nou tu vie.

Lasă-te în mâna sfântâ,
Ca să fii tu vindecată,
Uită grelele cuvinte,
Care te-au rănit odată,
Spune-i Lui a ta durere,
Domnul te v-a asculta,
Îți va da acea putere,
De-a iubi... de a ierta.