E viu Cristosul?
Autor: Olivia Pocol  |  Album: Volumul 2 - Mamei mele  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de Olivia_012 in 11/04/2021
E viu Cristosul Cel purtat în tine
E El stăpânul care stă pe tron,
Acela care-n toate te susține?
Sau peste viața ta … tu eşti ‘patron’?

E viu Cristosul ‘predicat’ la alţii,
Acel ce-a biruit şi totul poate?
Ori eşti condus de grandioase-ambiții
Şi, ca să-naintezi …, mai dai din coate?

E viu Cristosul în adâncul ființei,
Vorbeşte-n gura-ți, vede cu-ochii tăi?
Simți tu ca El în fața suferinței?
Faci vâlvă, dar rămâi între cei răi?

E viu Cristosul, Cel pe care-L lauzi,
În tot ce Ți-a cerut L-ai ascultat?
Ai timp să-L cauți? Vocea îi auzi?
Când Ți-a vorbit, în toate L-ai urmat?

E viu Cristosul? Nu-i doar o corvoadă
Şi totul de la El ai vrea să-nveți?
Ce face El prin tine? Ai vreo roadă?
Ce-ai strâns în anii scurtei tale vieţi?

De nu trăiește Domnul şi în tine
Degeaba cânți: ‘Cristos a înviat!’
Dă la o parte ‘piatra’ care-L ține
Departe-ascuns, de slavă despuiat!

Olivia Pocol (Bâlc) - 26 Martie 2018
„Am fost mort şi iată, sunt viu în vecii vecilor” (Apocalipsa 1:18)
Comentariile sunt oprite pentru această resursă.
Statistici
  • Vizualizări: 1787
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni