Obosit de alergare,
Pe o margine m-am pus,
Luptele grele pe cale,
Ele astăzi m-au răpus,
Dar un glas strigă din ceruri,
Către mine ne-ncetat,
Să înaintez pe cale,
Că nu singur am luptat.

Mă așez fără putere,
Pe o margine de drum,
Așteptând c-a mea durere,
Să mă părăseasc-acum,
Dar acelaș glas îmi spune,
Pe El nu l-a parasit,
Când pe dealul suferinței,
Pentru mine-a suferit.

Obosit și de ocara,
Ce în viaț-am auzit,
Eu mi-am coborât privirea,
Ce spre ceruri a privit,
Dar el astăzi se deschide,
Mie iară îmi vorbește,
Să-mi ridic din nou privirea,
Către Cel ce mă iubește.

Și de-atâta prigonire,
Stau jos să îmi odihnesc,
Ochii obosiți de lacrimi,
Ce mă fac jos să privesc,
Dar din cer spre mine strigă,
Cel ce m-a răscumpărat,
Să-mi ridic din nou privirea,
Ca să fiu din nou salvat.

El îmi spune... alergarea,
Astăzi să nu mi-o opresc,
Ci să fug eu cât mai iute,
Înspre locul cel ceresc,
Chear de obosit sunt astăzi,
Să îmi iau dun nou avânt,
Și din gură... cu iubire,
Să înalț spre cer un cânt.