Deschide-ti gura cât mai tare, creștinilor de pe pământ,
Supuși, umili, în ascultare, în fața Celui ce e sfânt,
Căci El e Cel care odată, din gheara morții v-a salvat,
Pe crucea suferinței Domnul, bătut, scuipat... crucificat.

Spre ceruri mâinile întruna, ele-ndreptate-n orice zi,
Să fie către Domnul slavei, și-a voastre glasuri de vor fi,
Le v-auzi căci El i-ascultă, pe cei ce sunt îndurerați,
Să nu tăceți în nici-o vreme, ci-n ele toți spre El strigați.

Deschideți inimile voastre, să intre Duhul Celui sfânt,
Ce stăpânește astăzi cerul, și tot ce este pe pământ,
Cântări de laudă... mărire, din gură voi să înălțați,
Să nu tăceți în clipe grele, ci Domnului să îi cântați.

Pășiți spre zarea ce răsare, de după munți... de după mări,
Căci mila Domnului e-acolo, în răsăritul cel de zări,
De-i drumul greu, de-i vale-adâncă, pe el voi să nu vă opriți,
În dragoste și prin credință, spre-acele zări voi să porniți.

Înspre lumina ce răsare, la capătul acestui drum,
Privirea voastră-ntotdeauna, să fie îndreptat-acum,
Căci timpul azi ce se-mplinește, e cel care a fost vestit,
Sunt vremurile de pe urmă, aceste care au venit.

Înaintați pe drumul crucii, ca și martirii ce odat',
Cu fiarele ei în arene, privirea nu și-au aruncat,
În spate... ci ei doar spre ceruri, cu inimile-ncrezătoare,
Priveau mereu, și așteptau, cu milă El să se coboare.

Luptați în zi, luptați în noapte, luptați în zilele cu nori,
Putere cereți Celui veșnic, și prin a Duhului fiori,
El vă va da, căci Domnul este, iubire, milă, îndurare,
Creștinilor... în lume-aceasta, nu-i altul ca Isus sub soare.