Ooo... Tu sfinte drag Prieten,
Ce în viață te mai am,
Cel ce ai luptat cu mine,
Când din greu Isus luptam,
Când înconjurat de șoapte,
Și de gânduri ce vroiau,
Să mă-mpingă-n gura morții,
Astăzi Ție vreau să-ți dau,
Laudă și mulțumire,
Singur că nu m-ai lăsat,
În acele gheare care,
Spre mine s-au îndreptat.

Doar pe Tine eu în viață,
Te mai am Prieten bun,
Căci mă simt orfan Isuse,
Pe al mântuirii drum,
Doar Tu ești acela care,
Nicicând nu m-ai părăsit,
Când oftam eu pe cărare,
Am văzut cât m-ai iubit,
Am văzut cum bunătatea-ți,
Dragul meu Prieten sfânt,
Nu mi-a părăsit ființă,
Când spuneam că singur sunt.

I-am crezut pe cei ce-odată,
Mie îmi spuneau mereu,
Că vor plânge ei cu mine,
Nu mă vor lăsa la greu,
Îmi spuneau că a lor umăr,
Ei mi-l dau pe el să plâng,
Dar acu cu toți Isuse,
Au plecat cu a lor gând,
Au uitat făgăduința-n,
Fața Ta care-au facut,
De-al iubi pe cel de-aproape,
Astăzi ei au dispărut.

Dar Tu Doamne, scump Prieten,
Ai rămas mereu cu mine,
Și în zilele mai bune,
Și în cele cu suspine,
Tu nu te-ai ascuns vre-o dată,
Când eram în lupta grea,
Ai luptat Tu pentru mine,
Când căzut eram în ea,
Mi-ai rămas până la capăt,
Tu Prietenul meu bun,
Mi-ai fost mamă, mi-ai fost Tată,
Cum ai fost... ești și acum.

Tu acel ce spui că astăzi,
Singur ești pe-acest pământ,
Nu uita... ai un Prieten,
Care-i sus... în cerul sfânt,
Nu te lasă niciodată,
El nicicând nu te-a lăsat,
Este Cel mai bun Prieten,
Ție-ți este devotat,
Și acea singurătate,
Ce spui tu că o trăiești,
Nu-i... căci ai tu un Prieten,
Sus în slăvile cerești.