Anii mei trecuți prin viață,
Iute Doamne-au mai trecut,
Cunoscut-am lucruri bune,
Dar și rele-am cunoscut.

Am ramas cu amintirea,
Și cu răni rămas-am eu,
Dintr-o veme-n care Doamne,
Am trecut prin ei cu greu.

Anii mei s-au dus ca vântul,
Și în urmă au lăsat,
Doamne multă deznădejde,
Și un timp ce-i neiertat.

Mi-au lăsat și slăbiciunea,
Care-mi este moștenire,
Acei ani fără de milă,
Goi Isuse de iubire.

De-aș putea și eu ca Tine,
Azi să uit... să dau iertare,
Aș fi foarte fericită,
Mai aproape de izvoare.

Dar m-au împietrit Isuse,
Anii iute ce-au trecut,
Și m-au dus în lumea care,
Totu-i un necunoscut.

Mi-aș dori acea putere,
Ca să pot ierta și eu,
Să iubesc fără-ncetare,
Fără un trecut ce-i greu.

Căci acei ce îi iubisem,
Ei azi s-au îndepărtat,
Motivând că e mai bine,
Că-i un lucru mai curat.

Fața mea plină de lacrimi,
Și o inimă rănită,
Au lăsat în urmă Doamne,
Și-o ființă ce-i zdrobită.

Ooo... Isuse îndurarea,
Doar la Tine pot găsi,
Și puterea de iertare,
Și pe cea de a iubi.

Tu poți să îmi vindeci rana,
Anii care mi-au lăsat,
De acei care odată,
I-am iubit cu-adevărat.

Spala-mi inima Isuse,
Cu iubirea Ta cerească,
Ca să ierte... ca să uite,
Ca din nou ea să iubească.