Iată zorile se-arată, după noaptea-ntunecată,
Ei vestesc că revenirea, este ea atât de-aproape,
Ei ne spun că-ndată vine, începutul ce nu are,
Vre-un sfârșit, că-i începutul luminat mereu de soare.

În el noaptea nu e vie, nici puterile străine,
Căci e-un început în care, doar acele ce-s divine,
Sunt prezente, căci acolo este veșnica vecie,
Care-i plină de iubire, plină doar de bucurie.

Este locul unde lacrimi, niciodată nu vor fi,
Cei ce vor ajunge-acolo, sunt acei ce vor zâmbi,
Nu vor fi aceste lupte, astăzi ce le-ntâmpinăm,
Este-un loc unde cu Domnul, la o masă o să stăm.

Se arată-n depărtare, azi lumina cea divină,
Ce vestește-o vreme care, ea va fi numai senină,
Căci în ea domnește Domnul, Cel ce-i viu și-adevărat,
Cel ce-a biruit odată, moartea fiid crucificat.

E aproape... vine-ndată, clipa care-i așteaptă,
De acei ce au acolo, sus în ceruri ei un Tată,
Cei care cu-a lor privire, ațintită doar în sus,
Stau și-așteaptă revenirea, Împăratului Isus.

Vine ziua întâlnirii, cu Acel ce îl iubim,
Față-n față noi cu Domnu-n acea clipă o să fim,
Tot ce astăzi este-afară, se-mplinește ce e scris,
De-Mpăratul veșniciei, ce ne-așteaptă-n Paradis.

Frații mei iubiți în Domnul, s-așteptăm în ascultare,
Toți acea făgăduință, că-n curând El va apare,
Nu mai este mult și Domnul, va veni să-și ia acasă,
Să o-nalțe sus la ceruri, pe aleasa Sa mireasă.

Să răbdăm aceste vremuri, sunt acele de pe urmă,
Unitatea-ntotdeauna, între noi să fie-n turmă,
Ca niciunul să nu piară, asta e dorința Lui,
Cei chemați cu toți s-ajungă-n Țara Împăratului.

Să băgăm bine de seamă, molimile ce-au venit,
Scrise-s în Apocalipsa, cartea care-i la sfârșit,
Candelele să ne umplem, harul cât îl mai revarsă,
Cel ce în curând revine, să ne ia pe toți acasă.