-- Ooo... Doamne, ce grele clipe se lasă din nou peste visele mele... le îneacă în lacrimile aduse de neputința care mi-a adus o clătinare atât de profundă.
-- Cât de grele sunt clipele-n care cineva e pe urmele mele când pășesc mai în grabă ca să mi se împlinească visul de-o viață.
-- Tu ești Doamne Stăpân peste toate. Și peste acele clipe ce îmi dau târcoale înfășurându-mă în lanțurile căderii mele. Coboară-te în ele... doar un cuvânt de-ai spune... ar da înapoi toate umbrele străine... și stările ce mă fac să nu mă mai cunosc, ar deveni blânde la auzul glasului Tău.
-- Orice putere nepământeasca dar nici cerească, s-ar retrage de ai porunci adâncului să se închidă.
-- Dumnezeule! ! ! ... Tatăl nemuritorilor, alungă gustul putred al morții ce îmi sădește teamă. Puterea mea e slăbită, ființa mea e obosită, lupta este grea, norii plini sunt grei, apele sunt tulburi, fiarele racnesc... dar eu stau întins cu fața în sus... așteptând.
-- Ooo... Tată! ! ! Tu ești Cel ce îmi cunoști inima. Judecata celor din jur mi-a zdruncinat credința de Tine dăruită. De-aș putea ierta... cum Tu ai iertat, sufletul s-ar dezlipi de locul în care neiertarea m-a dus, s-ar înălța ușurat spre locurile în care te-ar putea simți.... . . Ajută-mă să iert, ajută-mă să fiu ca Tine...