De ce mergi aplecat pe cale,
În deznădejde scufundat,
De ce lași astăzi oboseală,
Să te cuprindă ne-ncetat,
De ce te uiți mereu în spate,
În față este drumul tău,
Acel ce-i plin de biruințe,
Căci ești condus de Dumnezeu.

De ce cu deznădejde-ntruna,
Tu sufletul azi ți-l hrănești,
Pășind pe drumuri ocolite,
Când spre pământ tu doar privești,
Privește-n sus, tu doar de-acolo,
O hrană sfântă vei primi,
Când noaptea-n viața ta se lasă,
De sus lumină vei zări.

De ce mergi aplecat tu astăzi,
De la povara ce ți-e grea,
Isus a spus s-o lași la cruce,
El este-Acel ce-o va căra,
De ce te-ascunzi în clipe-amare,
Și singur tu te otrăvești,
Când sus în cer ai o salvare,
Tu trebuie doar s-o primești.

De ce tu fugi... mereu... întruna,
De raze sfinte ce cobor,
Ca să-ți aducă mângâiere,
Și-al Domnului ce-i sfânt fior,
Nu da-napoi, că-i numai noapte,
E frig... e plâns... e-un nesfârșit,
De lacrimi și suspine grele,
De foc ce este-un infinit.

Ridică-te astăzi pe cale,
Pe marginea unde-ai rămas,
E o prăpastie prea mare,
De faci tu numai doar un pas,
Vei fi-nghițit de moartea cruntă,
Ce-i fără milă ea mereu,
Ridică-te... azi te ridică,
Acel ce-ți este Dumnezeu.