De vom fi opriți pe cale,
Noi nicicând nu vom opri,
Spre o Țară minunată,
Prin furtuni toți vom păși.

Spre-acea Țar-a veșniciei,
Alergăm neâncetat,
Căci ne-așteaptă Cel ce-odată,
Sus pe-o cruce ne-a iertat.

De vom fi opriți pe drumul,
Care duce-n veșnicie,
Îl vom lăuda pe Domnul,
În necaz... cu bucurie.

Vom fi plini de-acea iubire,
Ce odată ne-a salvat,
Chiar de va-ncerca văzduhul,
Să ne-oprească el vre-o dat.

Aripile vom deschide,
Ne vom lua avânt în zbor,
Peste zidurile-nalte,
Chiar de nu va fi ușor.

Peste mări care ridică,
Valurile tulburate,
Înspre zarea ce vestește,
Că sfârșitul e aproape.

Vom zbura și peste norii,
Ce se-adună pe cărare,
Ca s-ajungem unde apa,
Vie curge din izvoare.

Căci cu noi în toate-acestea,
Va fi Domnul nostru sfânt,
Cel ce-mpărățește cerul,
Dar și-ntreg acest pământ.

Cel ce omenirea-ntreagă,
Din iubire a salvat,
Domnul mântuirii noastre,
Fie-ntruna lăudat.