Roagă-te urcând pe munte,
Roagă-te plângând mereu,
Doar prin lacrimi suspinate-l,
Vei simți pe Dumnezeu.

Și prin vale rugăciunea,
Să se-audă tot mai tare,
Și-n cuptor, și prin furtună,
Și când ești în strâmtorare.

Rugăciunea este firul,
Ce ne leagă de Isus,
Doar prin ea vine izbânda,
Care vine doar de sus.

Rugăciunea este-o ușă,
Ce ne duce mai aproape,
De-acea viață care n-are,
Niciodată ea vre-o moarte.

Ea deschide cerul care,
De nori este-acoperit,
Este cheia porții care,
Duce doar spre infinit.

Rugăciunea-i vindecarea,
Sufletului ce-i zdrobit,
Doar ea este alinarea,
Robului ce-i prigonit.

De vei sta în odăiță,
Într-o rugăciune-aprinsă,
Tu vei fi acea făclie,
Ce nu poate fi ea stinsă.

Roagă-te fără-ncetare,
Pe genunchi... chear și în gând,
Ea mereu e ascultată,
De ești sincer... de Cel sfânt.