De multe ori mă-ntreb adesea,
Oare de ce-i atât de greu,
Când vreau să-naintez pe cale,
Când sunt oprit pe ea mereu,
De cineva ce-i mult prea rău.

De multe ori, întreb... Isuse,
Ce-n inimă Tu ai aprins,
De el mă arde-atât de tare,
Un foc ce nu poate fi stins,
Dar el mi-aduce și un plâns.

Un plâns de dor în suferință,
Un foc ce nu l-am mai simțit,
Atât de tare arde Doamne,
Dar este-un foc ce mi-am dorit,
Ca să iubesc... să fiu iubit.

De multe ori mă-ntreb în noapte,
Când luptele în ea se dau,
Cum poate-un foc ca să mă țină,
În fața răului să stau,
Sunt flăcări ce puteri îmi dau.

Ooo... Doamne, el aprins mă arde,
Mereu el este-un foc plăcut,
Și para lui ce stă aprinsa,
Ea mi-a făcut de cunoscut,
Acel ceva ce n-am avut.

Acel ceva... este iubirea,
Ce-am căutat-o eu mereu,
Acel ceva e fericirea,
Venită doar din Dumnezeu,
Ce-o are azi sufletul meu.

Acel ceva este din Tine,
Ce-n mine Doamne ai sădit,
E focul dragostei Stăpâne,
Care mă ține alipit,
De ceru-ntreg... de infinit.