Lacrima inimii mele,
Și a sufletului meu,
Care este nevăzută,
El o vede... Dumnezeu.

El cunoaște-a mea dorință,
Care lumea nu o știe,
Judecând mereu ființa-mi,
Ispitită în pustie.

Strigătul inimii mele,
El de cer e auzit,
Și-acel vis visat de mine,
Tot de El e împlinit.

Rana care zace-ascunsă,
E mereu ea alinată,
Nu de cei ce mă-nconjoară,
Ci de preamăritul Tată.

Zborul spre o veșnicie,
E mereu sub cer senin,
Dar sub el în nepăsare,
Stau și cei plini de venin.

Dar lumina ce-mi stă-n față,
Îmi atreage ea privirea,
Înspre Țara minunată-n
Care-i vie nemurirea.

El e Cel ce îmi cunoaște,
Taina inimii adâncă,
El e Cel ce îmi zidește,
Temelia sus pe stâncă.

Și de vine vre-o furtună,
Sau de fluieră vre-un vânt,
Neclintit voi fi pe stâncă,
Căci zidit sunt de un sfânt.