Flămând sunt eu de Tine,
Te caut azi mereu,
Să mă hrănești Stăpâne,
Aș vrea cu harul Tău,
Să nu mai merg în lume,
Eu hrană căutând,
Căci ea mă otrăvește,
Atunci când sunt flămând.

Flămând sunt după glasul,
Ce astăzi e tăcut,
El nu se mai aude,
Cum se-auzea-n trecut,
Și mă hrănesc acuma,
Cu hrana ce-o mai dai,
Dar vreau mai multă Doamne,
Eu știu... mai multă ai.

Flămândă mi-e ființa,
După neprihănire,
Iubește... dar Isuse,
Vrea mai multă iubire,
Mai mare să se-aprindă,
Acel foc plin de dor,
După acea cântare,
Cu îngerii în cor.

Flămând sunt Doamne astăzi,
După un susur blând,
Sătul de forfotarea,
Acestuia pământ,
De spumegul de mare,
Ce-n față se ridică,
Sătul sunt Doamne sfinte,
Dar nu îmi este frică.

Credința și nădejdea,
Din Tine le-am hrănit,
Ca să nu-mi fie teamă,
În timpul ce-a venit,
Dar astăzi vreau Isuse,
Din nou să mă hrănesc,
Căci vreau eu mult mai tare,
Mereu sa te iubesc.

Mereu mi-ai dat din mana,
Din cer ce a căzut,
Dar azi a mea ființă,
Ar vrea ea mult mai mult,
Mai mult să se hrănească,
Ar vrea... căci Doamne... vin,
O foamete în timpuri,
Doar pline de suspin.

Te rog... coboară astăzi,
Căci vreau să mă hrănești,
Cu sfintele cuvinte,
Spunând că mă iubești,
Flămând sunt după Tine,
După prezența Ta,
Hrănește-mi azi ființa,
Și cu putetea Ta.