De ce se stinge focul de iubire,
Ce-a fost aprins pe Golgota de-un Sfânt,
De ce nu mai există nici-o teamă,
De Dumnezeu și de a Lui cuvânt.

De ce nu se-aud glasuri ce odată,
Și norii de pe cer îi despărțea,
Și printre ei o mână salvatoare,
Printre creștini mereu ea cobora.

De ce nu mai se simte azi fiorul,
Ce-odată toți Isuse îl simțeau,
Atunci când și-n cântările cântate,
Ei peste cei zdrobiți se coborau.

De ce azi nici slujirea nu mai este,
Așa cum ea a fost cândva odat,
De ce azi sunt mai mulți ei lepădații,
Ca și-acel Petru ce s-a lepădat.

De ce nu mai e nici trăirea sfântă,
Ea se trăiește azi în rătăciri,
E împărțită viața-n creștinismul,
Ce-i împărțit mai multelor iubiri.

Făclii nu se mai văd în depărtare,
Doar focuri stinse, înălțând un fum,
Întunecând lumina coborâtă,
Să fie călăuză ea pe drum.

Isuse... doar puterea Ta cerească,
S-aprindă foc de dragoste-ar putea,
Să fumege doar flăcările-aprinse,
Ce se înalță înspre slava Ta.