Ce sunt eu Doamne fără Tine,
Pribeag prin lume rătăcind,
De vremuri sunt trecut prin viață,
Doar cunoscând dureri și chin.

Ce sunt eu Doamne fără Tine,
În lumea fără de hotar,
Care-o desparte de păcatul,
Ce lasă lumii gust amar.

Ce sunt eu Doamne fără mâna,
Care mă poartă prin urgii,
Ce mă ridică la lumină,
Dintr-ale lumii pribegii.

Ooo... Tată sfinte, ce-aș fi oare,
De singur eu aș rămânea,
În mâinile fără de milă,
În gura lumii care-i rea.

Ce sunt eu Doamne fără Tine,
Nu sunt nici frunza ce-i în vânt,
Căci și o frunză ce-i uscată,
Își are-un loc ea pe pământ.

Nu sunt Isuse nici-o umbră,
Căci umbrele apar sub soare,
De n-ai fi Tu mereu cu mine,
Aș fi chear umbra care moare.

Ooo... Tu izvor de apă vie,
De nu ai fi, eu m-aș usca,
De n-ai fi Tu sfinte Părinte,
De unde eu m-aș adăpa?

Cu ce eu m-aș hrăni în vremea,
De prigonire ce-a venit,
Ce-aș fi eu astăzi... de Tu Doamne,
Pe mine nu m-ai fi iubit.

Aș fi nimic... dar sunt eu astăzi,
În haină albă îmbrăcat,
Purtat de mână sunt acuma,
De mâna sfântă de-Mpărat.

Aș fi nimic... dar niciodată,
Nimic... în viață nu voi fi,
Voi fi un fiu salvat de moarte,
Până când Domnul va veni.