Am căutat în viată,
Eu marea fericire,
Și-acel picur de ploaie,
Ce este el iubire,
Pe străzile pustii,
Pe stăzile uitate,
Dar multe dintre vise,
Fusese sfărâmate.

Am căutat-o-n noapte,
Dar și în zi mergeam,
Pe-acele străzi închise,
Mereu când mă opream,
Strigam în zori spre zare,
Poate va apărea,
Dar ea era tăcută,
Ea nu îmi răspundea.

Am căutat întruna, o
O fericire-n care,
Să-i spun Lui în durere,
Ooo... Doamne nu mă doare,
Să-i spun când nori se lasa,
Sunt cel mai fericit,
Oricât am căutat-o,
Niciunde n-am găsit.

Am alergat în grabă,
La capăt de pământ,
Dar alergarea-n grabă,
A fost dusă de vânt,
Prin văi de deznadejde,
Unde eu n-am găsit,
Ce-am căutat în viața,
Prin ele-am rătăcit.

Plângând mereu pe cale,
Odată am simțit,
În miez tăcut din noapte,
În mine-un tresărit,
Și printre lacrimi care,
Obrazul mi-au umplut,
De-odată pe-a mea față,
Un zâmbet-apărut.

Suspinul ce-mi dăduse,
Atâta frământare,
Simțeam că e suspinul,
Care încet dispare,
În beznă eu văzusem,
Și frumusețea nopții,
Ce pân-atunci fusese,
Un timp în gura morții.

Simțeam cum peste mine,
Căldura se lăsa,
În frigul care-n noapte,
Mereu mă îngheța,
Simțeam cum se ridică,
Ai mei ochi obosiți,
De pleoape-ngreunate,
De lacrimi umeziți.

Și-atunci eu înțelesem,
Că am găsit ceva,
Ceva care întruna,
Ființa-mi căuta,
Găsisem fericirea,
Pe care mi-am dorit,
Ce-am căutat-o-ntruna,
Dar pe un drum greșit.

Eu am găsit-o-n taină,
În pace învelită,
În lacrimi ce-s cu zâmbet,
De nimeni nu-i oprită,
Te-mbracă cu iubire,
Fiori îți dă mereu,
Căci fericirea este,
Doar unul... Dumnezeu.