Pe-acel deal al îndurării, a fost dus un Miel odată,
Cu-acei spini pe acea frunte, și o cruce-ngreunată,
El căra... căci lume-ntreagă, Lui în spate ea ia pus,
Tot păcatul omenirii, ca să-l urce până sus.
Pe-acel deal al suferinței, a fost dus chear și al meu,
Poate-a fost acel păcatul, ce la dus El cel mai greu,
Poate-al tău avea atuncea, greutatea cea mai mare,
Dar căra cu umilință, nu a spus dacă îl doare.
Pe un deal în prigonire, l-au împins bătut de bici,
Judecat de împărații, ce n-aveau atunci ei frici,
Nici de Tatăl cel din ceruri, și nici de mânia Sa,
Caci atunci... al nostru Rege, mânia nu-și arăta.
Pe-acel deal plin de ocară, și de fețele păgâne,
Urca Domnul cu iubirea, ce-a avut-o pentru mine,
Urca El plin de durere, de-un pământ greu apăsat,
Dar să știi... El și pe tine, te-a iubit neâncetat.
Astăzi încă se mai urcă, dar adesea întâlnim,
Și ocară pe cărare, ce în ea noi ne oprim,
Întâlnim și prigonirea, dar putere nu avem,
Să iubim și noi păgânii... să-i iubim și să-i iertăm.
Cum atunci, în acea vreme, Domnul către cer striga,
Agățat sus pe o cruce, când spre ceruri El privea,
Și spunând... " Tu iartă-i Tată, căci ei azi nu știu ce fac",
Gura noastră nu mai strigă, glasurile astăzi tac.
Pe un deal plin de durere, ne-am născut din Dumnezeu,
Ne-a dat șansa mântuirii, biruindu-l pe cel rău,
Azi să prețuim noi jertfa, pentru noi ce a adus,
Dându-și viața pentru viață, pentru-al Său popor Isus.
De-o vom da și noi pe-a noastră, noi ca El vom învia,
Și spre cer cu El de mână, la sfârșit toți vom pleca,
Să urcăm și noi azi dealul, să-ndurăm ce a-ndurat,
Cel ce-a fost, Cel care este, și în veci va fi-Mpărat.