Când stau lipit Isus mereu de Tine,
Nimic nu-mi poate astăzi dezlipi,
A mea inimă ce întruna-ți spune,
Eu te-am iubit mereu... te voi iubi.

Căci ai umplut-o Tu de o iubire,
Ce nimeni nu o poate stinge-acum,
E dragostea ce-mi dă astăzi putere,
Cu Tine eu să merg Isus pe drum.

Și-atunci când stau sub aripa-ți întinsă,
Să mă atingă nimeni n-ar putea,
Nici ploaia care azi din cer ea cade,
Și nici durerea ce-i mereu în ea.

Căci sub o aripă ce este ea divină,
Acolo este-un adăpost divin,
Nu m-or atinge ele niciodată,
Săgețile ce-s pline de venin.

Când stau secat lângă izvorul care,
El mă adapă-ntruna-n vreme grea,
Nu va putea adâncul niciodată,
Acel ce-i rău pe mine-a mă seca.

El este-acel izvor de apă vie,
El și pe mine-odat m-a înviat,
El este dătător mereu de viață,
Și mie viață vie el mi-a dat.

Când stau pe mâna Lui cea minunată,
Pe-a Celui ce îmi este Împărat,
Prin orice greu voi trece eu vre-odată,
Pe ea mereu prin el voi fi purtat.

E mâna ce-a luptat ea pentru mine,
Acea care și moartea a învins,
Străpuns-odată de călăii lumii,
Pe cruce Împăratul când s-a stins.

Dacă voi sta mereu eu lângă Domnul,
Azi sunt acela care eu voi fi,
În ziua cea de mare sărbătoare,
Pe-al meu Isus în ochi îl voi privi.

De voi răbda și răutatea lumii,
Mă voi plimba pe străzile-aurii,
Te vei plimba și tu dacă de astăzi,
În viața ta lângă Isus mereu rămâi.