La Altarul de Seară …
O Slavă, i-atâta Slavă!
Shekinah plouă
cu o pudră albă.
Fuioare diafane
se preling din Sfânta…

În văzduh aromele
de tămâie şi smirnă
cădelniţează blânde spirale
peste Sulurile sfinte,
înfăşurate şi sigilate,
pe braţe de îngeri purtate.

O Slavă celestă coboară
când Mâna Divină
Sulul ridică,
pecetea rupe,
Cartea deşiră.

Mii de glasuri
zumzăie-n văzduh
în coruri pluviale.
Se-aude aceeaşi întrebare
rostită cu înfrigurare:
„ În Cartea Vieţii
numele meu e scris?
– Dar eu? Dar eu,
eu sunt înscris?”
O, Slavă,
e-atâta Slavă!
Când Regele rosteşte
cu glasu-I de cascade multe:
„Să vină la Dreapta Mea aleşii,
răscumpăraţii Ispăşirii Mele! “

Şi întorcându-Şi privirea
către Tron,
străluminat de Soarele-orbitor,
Mesia surâde blând, învingător:
„S-a săvârşit!
ABBA, aceştia sunt ai Tăi.
Tu mi i-ai dat,
Eu i-am păzit!
Primeşte-i ca pe Fiul Tău iubit!”
O, Slavă,
Divină Slavă!
Oglindă-n mii şi mii de feţe,
şi toate seamănă-ntre ele,
Luceafărul în mijlocul atâtor stele…

O Slavă,
copleşitoare Slavă!
Shekinah râde-n
sfeşnicul din glastră.
… Iar eu surâd candid
în culcuşul hialin,
când stau în pristol
cuprinsă de dor.

( Bucureşti, Ianuarie – 2014; din volumul ” Reverii revelate” )