Nu-ți fie frică frate, de timpul cel umbrit,
Căci după el se află, acel ce-i răsărit,
Chear muntele de astăzi, în fața ta s-a pus,
Există o putere, ce-l mută... e Isus.

Nici ploaia să nu-ți fie, motiv de întristare,
Căci uneori și stropii, sunt stropi de alinare,
Ascult-o... ea-ți vorbește, îți spune că ea vine,
Din locurile-n care, și ploile-s divine.

Să nu lași valul care, din mare s-a născut,
Să-ți ducă azi ființa, în loc necunoscut,
Să nu îți fie teamă... de nu-i dai ascultare,
El să te-nghită astăzi... putere valul n-are.

Ascultă șuieratul, de vânt ce-i auzit,
Peste întreg pământul, să fie el trezit,
Să nu cuprinzi azi frica, căci ea va fi luată,
De adieri de vânturi, și prin văzduh purtată.

Să nu te temi de vremea, ce astăzi a venit,
Cânva a fost ea scrisă, și ce-a scris s-a-mplinit,
Privește azi sfârșitul, de care tot s-a spus,
Acel de înălțare, de mână cu Isus.

Tu lasă teama-n urmă, și frica-n fața ta,
Dar ea să fie frica, de n-a greși cumva,
Ea este-o frică sfântă, ea este-acea iubire,
De Dumnezeul slavei, ce-i Domn în nemurire.

Această frică este, sfințire-adevărată,
Cu ea-ți păzești întruna, tu haina azi curată,
Cuprinde-o și iubește-o, te v-ajuta mereu,
Această frică sfântă, frica de Dumnezeu.