Veni o vreme-n care astăzi,
Să plec din lume eu aș vrea,
Căci lumea care mă-nconjoară,
Numai dureri îmi aducea.

Veni o vreme-n care focul,
Îmi arde visele din vis,
Dar și pe cel ce arde-n mine,
Ar vrea să-l vadă astăzi stins.

Veni o vreme-n care clipa,
Pe Domnul meu să-l întâlnesc,
În viața mea această clipă,
Eu mult mai mult azi mi-o doresc.

Ca să mă ducă-n Țara care,
Nu-s lacrimi dar nu-i nici suspin,
Dar nici săgețile-aezătoare,
Nici viața cu gust de pelin.

Veni o vreme-n care vremea,
Dorința-n mine a aprins,
Dup-al meu Tată care-n ceruri,
E Domn... Stăpân în Paradis.

Căci vremea care-i azi venită,
Sădește ea dezamăgiri,
Pe-un drum deschis... ce-i pentru mine,
Să fie-un drum cu multe-opriri.

Veni azi vremea când urcarea,
Ea este Doamne-atât de grea,
Prin lumea plină ce-i de ură,
Isus... prin lumea ce e rea.

Prin lumea seacă de iubire,
Ce vrea să sece și al meu,
Izvor ce-i plin de fericire,
Să sape unul doar de greu.

Nu va putea, căci el... izvorul,
Azi curge dintr-un cer senin,
Va revărsa mereu iubire,
Căci e izvorul ce-i divin.

Și tot ce vine de la Domnul,
Nicicând o lume n-ar putea,
Nici planul Lui, dar nici izvorul,
Să-mpiedice sau a-l seca.