Oricât m-ar durea de tare,
Oricât mie mi-ar fi greu,
Nu mă las eu niciodată,
De-al meu Domn... că-i Dumnezeu,
Oriunde m-ar duce viața,
Eu cu El în gând voi fi,
Caci e Cel ce mi-a dat mie,
O speranță că-ntr-o zi,
Se vor termin-aici toate,
Ele vor fi doar un scrum,
Vor fi cele ce-s uitate,
De acei ce-s pe-acest drum,
Oricât ar racni de tare,
Căpetenii sau oștiri,
Am în mine-acea dorință,
Ce-au avut-o-acei martiri,
Sfâșiați de guri flămânde,
De păgâni ce-au fost loviți,
Aruncați ei în arene,
De cei răi batjocoriți,
Oricât ea ar fi de mare,
Apăsarea din adânc,
A mea inimă întruna,
Va-nălța spre cer un cânt,
Căci aprinsă este... arde,
Arde-n ea un foc ce-i viu,
Ce nu vreau ca să se stingă,
Oriunde ar fi să fiu,
Oricât marea ar fi astăzi,
De dorită să ridice,
Valuri înspre mine care,
Ale mele mâini să-mi pice,
Le voi ține ridicate,
Cu puterea lui Isus,
El e Cel ce azi îmi ține,
Ale mele mâini în sus,
Oricât azi ar fi de mare,
A văzduhului furie,
Sub a lui umbră umbroasă,
Voi striga de bucurie,
Că sub ea sunt plin de pace,
De fiori ce-mi dă fior,
Dar și aripi nevăzute,
Ca să mă avânt în zbor,
Voi zbura... chiar dacă cerul,
Va fi unu-ntunecat,
Căci pe mâna Celui veșnic,
Zborul meu împiedicat,
El va fi întotdeauna,
Și în fața Lui nicicând,
Nu-i va sta nimic în cale,
Căci e brațul Celui sfânt.