Nu-nțeleg de ce-amăgirea,
Ea mereu mă urmărește,
De ce îmi lovește-ntruna,
Inima care iubește.

De ce-i darnică Isuse,
Inima care o am,
Căci acu eu simt durerea,
Pân-acu ce n-o aveam.

De ce-i sinceră întruna,
Inima ce-i amăgită,
Căci acolo ude-o doare,
Este ea mereu lovită.

De ce ea se dăruiește,
Celora ce o lovesc,
Ce nu știu că ei întruna,
Inima îmi chinuiesc.

De ce astăzi amăgirea,
Ea-mi cuprinde inima,
Nu-i deosebește Doamne,
Pe cei răi ce stau în ea.

Pe acei ce niciodată,
Ei la ea nu se gândesc,
Doar lovesc... lovesc întruna,
Până Doamne obosesc.

Ooo... Tu sfint-eliberează,
Inima de amăgire,
Și închide-o după Tine,
Tu să fii în ea iubire.

Tu deschide-i ochii care,
De-amăgire sunt cuprinși,
Căci acuma sfânt Isuse,
Tot de ea ei sunt închiși.