Alină-mi Doamne suferința
Autor: Diana14  |  Album: Album 1  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 22/04/2021
Alină-mi Doamne suferința,
De vreme grea ce-a fost adusă,
În inimă adânc sădită,
Făcând o inimă rănită,
Ce nu-i văzută... e ascunsă.

Oprește mâna ce apasă,
Suflarea azi care îmi ia,
Căci Doamne simt ea nu mă lasă,
L-a Ta lumină să fiu scoasă,
Doar mâna Ta ea va putea.

Închide gura ce-mi stropește,
Ființa mea cu-amar pelin,
Căci sunt slăbită Doamne sfinte,
De-otrăvitoarele cuvinte,
Ce nu se-opresc, ele tot vin.

Îndepărtează de la mine,
Acele mâni ce mi-au întins,
Ca ajutor numai suspine,
Doar nori în zilele senine,
Făcându-mă să fiu învins.

Ascultă-mi inima Tu astăzi,
Căci gura ele mi-au închis,
Acele mâini plăcute-odată,
Ființa-mbrățișând-o toată,
Ele Isuse m-au învins.

Eu am crezut că sunt mai blânde,
Și totul lor le-am dăruit,
Acelor mâini ce fără milă,
Ele-n ființa mea umilă,
Zâmbind Isuse au lovit.

Întinde-o azi pe-a Ta Stăpâne,
Să mă ridici la pieptul Tău,
Tu smulge-mă astăzi din ele,
Căci îmi aduc doar zile grele,
Acele mâini a celui rău.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 598
  • Export PDF: 16
Opțiuni