-- Ooo... Dumnezeul vremurilor... Cel ce le-aduci... Cel ce le treci... Cel ce le oprești după voia Ta.
Sub puterea glasului Tău tremură adâncul de mare Doamne. E cel ce îngheață apele sub raze de soare când se-aude, e cel ce încălzește nopțile reci în care urletul celui ce vrea să le oprească se tulbură.

-- La glasul Tău Munții se închină, mările înghit valurile, râurile se opresc, vântul doar adie.

-- Când el răsună în depărtare... este atât de aproape. El dă viață pietrelor, pădurea își strânge fiarele într-un loc sub cerul albastru când Tu strigi, uscăciunile înverzesc, gurile rele se închid, ploaia devine caldă... .

-- Când Tu strigi... totul tace. Păsările își caută cuibul lor, văpaia din adâncuri se ascunde, căci Doamne... . glasul Tău e PUTERE! ! ! ! !

-- Doamne Tată... mai strigă azi odată.
Alergările spre nicăieri să se oprească când te vor auzi. Ațipirea așternută cu bună voință să se trezească. Ușile inimilor închise să se deschidă. Ochii aplecați de robie să se ridice.

-- Ooo... Dumnezeul oștirilor... doar puterea din glasul Tău poate să lumineze mințile întunecate de plăceri vremelnice, poate lumina întunericulii ce se împotrivește la auzul glasului Tău să-i închidă porțile.

-- Mai strigă Doamne... mai cheamă rătăciții, închide drumurile ce nu au nici un sfârșit.

-- De vei voi... vei striga. Arată-ți mila... bunătățile care încă nu s-au terminat... ca să guste din ele și cei ce nu au gustat.~&,"&~. . Mai strigă odată...