Omule... chear numai ție, ți-a dat Domnul un pământ,
Ca să-ți fie drumul care, te va duce-n cerul sfânt,
El să-ți fie calea sfântă, orice tu-ai întâmpina,
Nu să-ți fie el stăpânul, ce-i azi în inima ta.

Ce-ai făcut cu el în vremea, când nevoi au apărut,
L-ai lăsat mereu în urmă, sau te-a stăpânit mai mult,
Rob ai devenit acelui, ce doar drum era să fie,
Pentru viața care este, azi doar o călătorie.

Ce-ai făcut când dintr-o dată cerul s-a acoperit,
Când acest pământ creștine, el de cer a fost umbit,
L-ai pășit tu mai departe, sau te-a înrobit mai tare,
Căutând pe el lumină, într-o lume-atât de mare.

Ooo... ascultă azi ce-ți spune, Cel ce a făcut pământul,
Cel ce-a pus pe el și apa, a lăsat pe el și vântul,
Cel ce a sădit și munții, și păduri ce-s locuite,
Dar și văile frumoase, ce-s mereu ele-nflorite.

Ți le-a dat să-ți fie calea, ție astăzi mai ușoară,
Să îl vezi pe El în toate, și în pasărea ce zboară,
Ți-a dat șansa de-a ajunge, pe acele plaiuri vii,
Ca pentru o veșnicie, lângă El tu să rămâi.

Lasă-n urmă azi pămânul, grijile ce-s pământești,
Tu pe el creștine astăzi, trebuie doar să pășești,
Și prin valurile mării, și prin vântul ce adie,
Căci pământul cu-a lui toate, este-un drum spre veșnicie.