Domnul a spus lui Moise așa:
Faraon nu vă va lăsa să plecați din țara aceasta!
Dar o mâna puternică îl va sili,
Să vă lase să plecați cu tot cu copii.

Egiptenii v-or cunoaște,
Căci Eu sunt Domnul care vă paște,
Și îmi voi întinde mâna în dată,
Asupra Egiptului ca niciodată.

Domnul a spus lui Moise și Aron așa:
Du-te înaintea lui Faraon cu toiagul acesta!
Și dacă el vă va spune din partea sa,
Face-ți o minune în locul acesta.

Să zici lui Aron așa:
Ia toiagul și aruncă-l înaintea sa!
Și toiagul se va schimba,
Într-un șarpe în fața sa.

Moise și Aron au plecat,
Și spre Faraon sau îndreptat,
Pentru a împlini în dată,
Porunca Domnului lăsată.

Când la Faraon au ajuns,
Aron a luat toiagul și l-a întins!
Și într-un șarpe s-a preschimbat,
Înaintea lui Faraon și slujitorilor care acolo sau aflat.

Dar Faraon a chemat,
Pe vrăjitori și înțelepți i-a strigat!
Și prin vrăjitoriile lor ce le-au făcut,
Toiegele lor în șarpe s-au prefăcut.

Atunci toiagul lui Aron a înghițit,
Toiegele lor și nu sau mai văzut,
Dar inima lui Faraon împietrită a rămas,
Neascultând de Moise și Aron și i-a alungat.

Domnul a zis lui Moise așa:
Faraon are inima împietrită și nu va va lăsa!
Dar tu du-te dis de dimineață înaintea lui,
Căci are să iasă la malul râului.

Și vei spune așa:
Dumnezeul evreilor m-a trimis înaintea ta!
Lasă pe poporul Meu să plece din țara ta,
Ca să îmi slujească în pustiu unde le voi arată.

Dar până acuma nu ai ascultat,
De Cuvântul Domnului care ți s-a dat!
Iată cum vei cunoaște căci Eu sunt Domnul cel minunat,
Apele în sânge se v-or transforma neîncetat.

Pești din râuri v-or pieri,
Și râul se va împuți!
La toți le va fi greață când v-or bea,
Apa din râul acesta care se va strica.

Moise a poruncit în dată,
Ca Aron să își întindă toiagul peste a țării față,
Iar în momentul când Aron l-a întins,
Apele în sânge roșu s-au făcut.

Pești din râuri au pierit,
Râul s-a împuți!
Așa căci apă nu au mai putut să bea,
Căci apa înaintea lor se strica.

Dar vrăjitorii Egiptului la fel au făcut,
Și apa în sânge în fața lor a curs,
Și Faraon s-a întors acasă,
Dar nu a pus la inimă aceste lucruri niciodată.

Domnul a zis lui Moise așa:
Du-te la Faraon și spune-i din partea Mea:
Lasă pe poporul Meu să plece să îmi slujească,
Dacă nu voi aduce broaște peste a ta țară.

Râul va mișuna,
Și în casa ta v-or intra!
Chear și în patul tău de dormit,
Și în casele poporului tău care sau împietrit.

Domnul a zis așa:
Spune lui Aron în felul acesta!
Întinde-ți mâna cu toiagul peste râurile din fața ta,
Și broaște pe toată țara Egiptului se v-or afla.

Aron mâna și-a întins,
Și broaștele au ieșit,
Dar și vrăjitori în dată au făcut,
Și broaște din râuri în fața lor au adus.

Arunci Faraon a chemat,
Pe Moise și Aron și s-a adresat:
Rugați-vă Domnului în dată,
Să depărteze broaștele de la mine și din a mea țară.

Iar Moise a răspuns:
Hotărăște-mi când să mă rog la Cel de sus!
Faraon a răspuns în dată:
Mâine ca să fiu izbăvit în dată.

Moise și Aron au ieșit,
Și către cer au privit!
Și au strigat către Domnul în dată,
Să depărteze broaștele din casa lui Faraon și din a lui țară.

Domnul i-a ascultat,
Și broaștele le-a alungat!
Iar egiptenii toate le-au strâns,
Încât țara din nou s-a împuțit.

Faraon văzându-se salvat,
Căci mai are un pic răgaz,
Inima lui s-a împietrit,
Și nu a ascultat de Moise și Aron cum Domnul le-a poruncit.

Dar Domnul din nou a vorbit,
Și către Moise a glăsuit:
Aron să își întindă toiagul în dată,
Să lovească țărâna pământului din a lui față.

Aron a ascultat,
Toiagul în mână a luat,
Și a lovit țărâna din fața sa,
Încât păduchi pe toată țara Egiptului era.

Tot pământul s-a prefăcut,
În păduchi și pe oameni au ajuns!
Dar vrăjitorii nu au putut să facă la fel,
Și au spus: Aicia este degetul lui Dumnezeu.

Dar inima lui Faraon s-a împietrit,
Și nu a ascultat ce Domnul a poruncit!
De Moise și Aron care le spunea,
Poruncile din partea Domnului care le auzea.

Domnul din nou a zis:
Du-te înaintea lui Faraon cum ți-am poruncit!
Și să spui căci dacă nu vă va lăsa,
Voi aduce muscă cânească împotriva sa.

Dar în ziua aceia voi deosebi,
Egiptul de ținutul unde poporul Meu va fi,
Și vei ști ce deosebire face Domnul în dată,
Într-e Gosen și țara Egiptului unde se află.

Domnul a făcut așa,
Și muște cânești au venit peste țara sa!
Iar Faraon a spus căci îi va lăsa,
Doar să roage pe Domnul să dispară urgia aceasta.

Moise de la Faraon a ieșit,
Și către cer a privit!
Și a strigat către Domnul în dată,
Iar Domnul a îndepărtat roiul de muscă cânească.

Dar Faraon și de data aceasta s-a împietrit,
Și inima i s-a înegrit,
Ne lăsând poporul să plece în dată,
Să slujească Domnului departe de a lui țară.

Domnul din nou către Moise a glăsuit,
Să meargă la Faraon să spună ce i-a poruncit!
Să lase ca poporul să plece în dată,
Să slujească departe de a lui țară.

Dacă nici de data aceasta nu îi vei lăsa,
Ciumă peste ograda ta se va abătea!
Și toate animalele v-or pieri,
Doar ținutul Gosen se va deosebi.

Domnul a făcut așa,
Toate turmele egiptenilor au pierit în ziua aceia,
Dar nici o vită nu a pierit,
Căci turmele israeliților Domnul le-a păzit.

Faraon a trimis să vadă,
Dar nici o vită nu era în viață!
Numai turmele lui Israel nu au pierit,
Dar din nou inima lui Faraon s-a împietrit.

Domnul a zis lui Moise așa:
Umpleți-vă mâinile cu cenușă din cuptorul acesta!
Și Moise să o arunce în dată,
Sub cer sub ochii lui Faraon ca să vadă.

Ea țara Egiptului va acoperi,
Și va da naștere la niște bube cum nu v-or mai fi!
Și pe dobitoace și pe oameni se v-or afla,
Ca să știți căci Domnul a vorbit lucrul acesta.

Ei au luat cenușă din cuptor,
Și sau dus înaintea lui Faraon,
Moise spre cer a aruncat-o,
Făcând să vină urgia Domnului în dată.

Vrăjitorii nu sau putut arăta,
Din pricina bubelor care era!
Dar Domnul a împietrit inima lui Faraon în dată,
Ne vrând să lase poporul să iasă.

Domnul din nou către Moise a glăsuit,
Să spună lui Faraon să lase pe poporul lui iubit!
Căci dacă nici de data aceasta nu va vrea,
Mâine la ceasul acesta o piatră cu foc va bătea.

Moise i-a spus așa:
Pune-ți la adăpost turmele și tot ce ai pe câmp în ziua aceasta,
Căci toate v-or pieri,
Dacă la adăpost nu v-or fi.

Unii care s-au temut,
Ei așa ai făcut!
Toate turmele au pus la adăpost în dată,
Pentru căci sau temut de această urgie grozavă.

Dar cei ce nu sau temut,
Erau afară cu turmele la păscut,
Când Domnul a făcut să cadă în dată,
Piatră și foc peste țara Egiptului aflată.

Piatra totul a nimicit,
De la dobitoace și oameni totul a strivit!
Numai ținutul Gosen a fost ferit,
Unde copii lui Israel au propăși.

Faraon a spus căci a păcatuit,
Să roage pe Domnul să nu mai fie chinuit!
Căci de data aceasta îi va lăsa,
Să plece din ținutul acesta.

Toate sau prăpădit,
Și Moise de la Faraon a ieșit,
El către Domnul a strigat,
Și piatra a încetat.

Faraon văzând căci toate sau oprit,
Inima i s-a împietrit!
Și nu a lăsat să plece în dată,
Pe copii Domnului să îi slujească.

Domnul din nou a glăsuit,
Și către Moise a poruncit:
Du-te la Faraon căci inima i-am împietrit,
Căci semnele Mele în mijlocul lor sau înmulțit.

Moise a plecat,
Și înaintea lui Faraon a stat!
Spunând că lase poporul evreu să plece în dată,
Să slujească Domnului departe de a lui țară.

Iar dacă nu vei lăsa,
Pe popor să plece acuma,
Iată voi trimite în dată,
Lăcuste pe toată întinderea țării tale care se află.

Ele v-or acoperi în dată,
Fața pământului să nu se vadă!
Și totul în jurul tău v-or mânca,
Tot ce va fi verde nu va exista.

Domnul a făcut așa,
Și niște lăcuste a adus atuncea!
Totul în fața lor a mâncat,
Și aproape verdeață nici nu a mai lăsat.

Faraon s-a tânguit,
Și către Moise a glăsuit!
Căci a păcatuit în dată,
Și va lăsa poporul să plece să slujească.

Numai să roage pe Domnul să depărteze din țara sa,
Lăcustele să nu mai fie nici una,
Și să îndepărteze în dată,
Această urgie aspră.

Moise a ieșit,
Și către Domnul a glăsuit,
Domnul pe Moise a ascultat,
Și lăcustele a îndepărtat.

Dar inima lui Faraon s-a împietrit,
Și nu a îngăduit,
Ca să lase în dată,
Poporul să slujească.

Dar Domnul din nou a glăsuit,
Și către Moise a poruncit:
Să întindă mâna spre cer în dată,
Să fie întuneric ca niciodată.

Moise spre cer mâna a întins,
Și întunericul s-a ivit!
Trei zile nimeni nu s-a mișcat,
Din locul în care sau aflat.

Faraon în dată i-a chemat,
Duceți-vă și slujiți Domnului cu adevărat!
Numai să îndepărteze această urgie în dată,
Și vă voi lăsa să plecați cu toți deodată.

Dar Domnul din nou a împietrit,
Inima lui Faraon s-a înegrit,
Și nici de data aceasta nu i-a lăsat,
Să plece să slujească cu adevărat.

Dar Domnul doar de data aceasta a mai glăsuit,
Și la Moise i-a poruncit,
Căci va aduce o ultimă urgie,
Asupra lui Faraon ca să știe.

El porunci le-a dat,
Să se sfințească cu adevărat!
Căci atunci la miezul nopții când Domnul va intra,
Să nu lovească pe nici unul din turma Sa.

Poporul a ascultat,
Și fiecare a așteptat!
Ca Domnul să împlinească în dată,
A zecea urgie arătată.

Domnul a trecut,
Și pe la miezul nopții a apărut!
A lovit pe toții întâi născuți în dată,
În fiecare casă a egiptenilor laolaltă.

Mari țipete sau aflat,
Când toți sau sculat!
Până și Faraon se tânguia,
Și cu toți împreună striga.

El atuncea i-a chemat,
Pe Moise și Aron și i-a alungat!
Să plece cu poporul în dată,
Să nu îi mai vadă niciodată.

Poporul trecere a căpătat,
Și cu toți au plecat!
Fiind liberi în dată,
Să slujească Domnului în a lor viață.

Amin