Ucenicii... dorm la Proră! ...

Dac-ai veni, Doamne acum
Din ceruri iaraşi pe pământ,
Pe cine-ai să găseşti în drum
Ca să-Ţi asculte sfatul sfânt?

Cine ar fi gata să-Ţi urmeze
În orice timp şi împrejurări?
Cine cu minţi şi inimi treze
Ar sta cu Tine, în încercări?

Din loc în loc, de vei merge
Ca să vesteşti iubirea mare,
Cine-ar fi gata de-a-nţelege
Şi ar răspunde, la chemare?

Găsive-vei Doamne ucenici,
La ţărmul mării, în Galileea,
Ca vrednici să-Ţi fie amici
Să Te urmeze prin Iudeea?

Când vei călători prin sate
Să vindeci boli, şi suferinţe,
Cine-ar putea să lase toate
Şi să-Ţi urmeze făr’ cerinţe?

Şi când balsamul vindecării
La cei bolnavi se va-mpărţi,
Din zori, la ceasul înserării
Cine cu drag, Te va însoţi?

Cine-Ţi va fi, într-ajutorare
Când ai să dai pâinea vieţii,
La cei flămânzi şi-n căutare
De hrană, în zorii dimineţii?

Găsi-ve-i Doamne, jertfitori,
Ca mrejile să-şi lase-n apă,
Şi-al lor câştig de negustori
În mintea lor, să nu încapă?

Şi când vei trece pe la vamă,
Unde în tranzit, lume-i multă,
Cine ar lua vorbele-n seamă?
Cine ar fi, cei ce Te-ascultă?

Cine-ar putea, să se smulgă
Din tot noianul de probleme,
Şi-n spirit ochii, să şi-i ungă
Să vadă-n jur că totul geme?

Cine-ar putea, să lase îndată
Slujba sa bună, în renunţare,
Să Te urmeze, cap de gloată
Şi cu-o voinţă, tot mai mare?

Va mai fi-atunci, vreun Ioan,
Şi-un Petru, Iacov şi Andrei,
Ce nu şi-ar face, niciun plan
Când ai chema, ca şi Matei?

Mai şedea-va, sub smochin
Vreunu-n rugă, ca Natanael?
Care atuncia când se închin'
Speranţa nu-şi pierde de fel?

Şi cine-i ca Andrei, sau Filip,
Cu dorul scump, de căutare,
Să Te găsească cu-orice chip
Să ducă vestea prin chemare,

La ai săi dragi, la fraţi, amici?
Mai sunt şi astăzi, printre noi,
Din " mari,’’să fie ca cei "mici,’’
Şi să-Ţi urmeze, prin nevoi?

Care să nu se mai gândească
De cât de-a-ndeplini servirea,
Şi în eforturi mari să crească
Desăvârşind, practic iubirea?

Şi vestea cea bună s-o ducă
Din Zabulon pân-la Samaria,
Gândindu-se că ei n-apucă
De-a termina, de lucrat via?

O, cine-i acel, ce-n orice zi
Pe calea crucii, Îţi urmează,
Voinţa-Ţi sfântă a-mpărtăşi
Având o conştiinţă trează?

Cine-i cu duh blând şi umilit,
Şi făr-de sine, -n lepădare,
Şi-ar vrea să-Ţi fie negreşit
Pom roditor pentru lucrare?

Şi cine-şi lasă, tată, mamă,
Copii... soţie, fraţi... surori?
Şi cine acceptă, fără teamă
Să se despartă, de feciori?

Cine holda în câmp îşi lasă
Pentru cereasca Împărăţie?
Şi cine îşi uită-avut şi casă
Şi vrea să bea din apa vie?

Şi cine-i gata să primească
Pentru-această viaţa, însutit,
Şi viaţa cea sfîntă cerească,
Cum prin Cuvânt ai amintit?

Când holdele acuma-s albe
Şi-s coapte pentru seceriş,
Cine aşează snopii-n salbe
Scoţându-i afar’din frunziş?

Şi cine adună acum cu Tine
Roadele sa se înmulţească,
Hambarele, să-Ţi fie pline
Şi voia Ta s-o împlinească?

Cine-i cu mintea veghetoare
Să vadă Doamne că-i aduni,
Şi că-n puterea Ta cea mare
Tu stăpâneşti, peste furtuni?

Şi cine atenţi, azi iau aminte
Că-n neputinţă toţi vâslesc,
De nu Te au, în a lor minte,
Dacă spre Tine nu privesc?

Şi când pe valuri spumegate
Ei în derivă, îşi poartă vasul,
Îşi amintesc că-n cer va bate
Un orologiu, vestind ceasul?

Căci, Doamne! E ultima oră,
A vremii! Şi Tu eşti aproape!
Iar ucenicii... dorm la proră
Şi vânturi suflă... peste ape!

Flavius Laurian Duverna
21 martie 2007