Tu dulce nume
Slăvit să fii Tu dulce nume
Al lui Isus Cel Răstignit,
Nu te-aș schimba pe-ntreaga lume
Al Tău rămân de neclintit.
Eu sufăr azi, dar pentru Tine
Sunt gata orișice să fac,
Cu-ntreaga inimă din mine
Eu Te vestesc, nu pot să tac.
Tot ce Mi-ai dat păstrez în mine
Cu gândul zilnic numai sus,
Ființa mea e pentru Tine
O jertfă vie, scump Isus.
Fără de Tine n-am viață
Eu azi trăiesc prin harul Tău,
Binecuvânt a Ta povață
Care mă scapă de cel rău.
Prin Tine eu pot face totul
Și-aicea jos cum este sus,
Tot universul, nu pământul
Să-l am, nu te-aș schimba Isus.
Binecuvânt a Ta lucrare
Ce-mi umple inima de har,
Ea-mi dă putere-n adunare
Și-al fericirii dulce har.
Slăvit să fii Tu dulce nume
Ca sus în cer și pe pământ,
Eu nu te schimb pe-ntreaga lume
Isuse cel mai scump și Sfânt.
Al Tău rămân până la moarte
Și dincolo în ceruri sus,
Doar Tu ești singura mea parte
Doar numai Tu, o scump Isus.