Ecoul Iubirii Divine

Din cerul prea sfânt, în măreţie şi slavă
O, Tu Doamne-ai venit, aici pe pământ,
Să mântuieşti omul, în iubirea-Ţi suavă
Ce se găsea sub păcat de ispită înfrânt,
Şi-ai instituit la cruce un Nou Legământ
În Jertfă s-o vindeci, din starea bolnavă.

Să poată iar să ajungă în scumpul Eden
Grădina cu raiul, şi-ncântătoru-i cămin,
Păstrate complete-ntr-un chip omogen
Spre-ai fi din nou date, prin harul Divin
Şi sacrificiul prin Jertfă, cu patos deplin
Când se va sfârşi răul cu tot ce-i obscen.

Din marea dispută, ce-a fost provocată
Prin păcatul cel groaznic, al neascultării,
În noua creaţiune, numai o singură pată
Va rămânea veşnic drept preţ al salvării,
Drept preţ al Jertfirii, şi-al răscumpărării
Din lupta cea mare, la Calvar încheiată.

O mărturie de sânge, va sta-n amintire
Pe fruntea înţepată, şi coasta împunsă,
La mâini şi picioare... când la răstignire
Fiinţa Divină, Ţi-a fost crunt străpunsă,
Conform tainei mari de veacuri ascunsă
La-ndeplinire S-aduci, sfânta mântuire.

Cănd raze ţâşni-vor, din mâna-Ţi Divină
Şi-n a lor strălucire vei fi ca şi-un Soare,
Vei dovedi că acolo-i mărirea-Ţi deplină
Izvorând din semnele... iubirii cea mare
Ce-ai arătat-o la cruce, fără murmurare
Nedeschizând gura, în starea-Ţi umilă.

Şi-n nesfârşitele milenii, ale vieţii eterne
Vom sta să privim contemplând veşnicia,
Măreţul ideal, ce prin Tine-om discerne
Toţi cei mantuiţi, ce vom gusta bucuria,
C-am reuşit împreună să-nvingem urgia
Promovată de cel rău, prin forţe externe.

S-au sfârşit necazul, moartea şi durerea
Cu suspine şi lacrimi, tânguiri şi blestem!
E vremea aceea, de-a primi mângâierea
De răsplătire divină, ca fii ce-Ţi suntem,
Şi-oriunde-ai fi Doamne, cu Tine mergem
Cântându-Ţi Osana, mărindu-Ţi puterea.

Introduşi în pleiada, de sori, de sisteme,
Prin drepturi depline, în vastele domenii,
Vom studia împreună, frumoasele teme
Aspirate cu mult dor, de-atâtea milenii,
Nădăjduite în rugi, şi-n timpi de vecernii
Prin credinţă văzute, în ceasuri supreme,

Şi cu fiinţele sfinte, care nu au cunoscut
Păcatul năpraznic, ce-a tulburat veşnicia,
Vom fi şi le-om spune, prin ce am trecut
Pân-ai venit, Doamne, stopând tragedia,
Aducând iar pacea, dragostea şi armonia
În Universul creaţiei, cum a fost la-nceput.

Şi-n imnuri de slavă, cu glas ca de tunet
Prin note înalte, vom cânta ziua înnoirii,
Iar bolţile cerului, vor prinde-al lor sunet
Ducându-l departe... - în Universul iubirii
Povestind marea luptă, prin actul Jertfirii
În armonia perfectă a veşnicului răsunet.

Flavius Laurian Duverna
16 februarie 2007